luni, 16 ianuarie 2012

Sarmalute in frunze de varza




O alta reteta delicioasa este cea de sarmale in frunze de varza murata. Am avut aceste sarmalute pe masa de Craciun si au fost foarte bune numai ca frunzele de varza au fost un pic mai groase decat cele pe care le gasim in Romania si care sunt mult mai subtiri si usor de manevrat. Cu toate astea, noi am fost multumiti de rezultat.
Nu stiu daca cineva va mai face acum sarmalute insa sper sa va fie de folos reteta pentru Craciunul viitor.


Ingrediente:
2 verze murate
1,5kg carne tocata amestec vita si porc
160g orez
2 cepe
cimbru
sare, piper
4-5 linguri bulion
sunca afumata
apa.


Se asaza frunzele de varza in apa rece si se lasa asa pentru 2-3 ore la desarat. Se schimba apa de 2-3 ori. Se spala orezul bine in mai multe ape apoi se lasa si el aproximativ 1 ora in apa sa se umfle.
Curatam si spalam ceapa, o tocam marunt apoi o amestecam cu carnea, orezul, sarea, piperul si cimbrul.
Intindem o foaie de varza, taiem nervura groasa din mijlocul ei apoi o taiem in bucati potrivite si incepem sa formam sarmalutele.





Tocam cateva frunze de varza pentru a aseza pe fundul oalei si apoi sa acoperim sarmalutele cat timp vor sta la fiert.
Dupa ce am asezat in oala un strat de varza tocata, incepem sa asezam cu grija sarmalutele iar din loc in loc asezam felii de afumatura.
Deasupra sarmalelor asezam iarasi un strat de varza tocata, putin cimbru si le acoperim de apa amestecata cu bulion.
Le punem la fiert pe foc mic cca 2 1/2 ore apoi le bagam in cuptorul preincalzit la 180C pana mai scade apa si sarmalutele se rumenesc frumos.
Se servesc alaturi de mamaliga si smantana.



 








Pofta buna!

3 comentarii:

Angie's Recipes spunea...

They look flavourful and mouthwatering!

Ioana V. spunea...

sarmalutele cu smantana sunt undeliciu! PUP

Unknown spunea...

Wow! Ce ne faci!?! de-abia au trecut sărbătorile!!! Super!!!