miercuri, 29 septembrie 2010

Budinca de zmeura



300g zmeura
100g capsune
300ml frisca
250ml suc de fructe de padure
50g zahar pudra
30ml miere
1 plic gelatina.


-Se bate frisca cu zaharul si mierea. Zmeura (eu am avut congelata) se lasa la dezghetat, se pune apoi cateva minute pe foc pana se incalzeste putin, se paseaza apoi cu blenderul, se amesteca cu sucul de fructe si frisca, iar in cele din urma, cu gelatina inmuiata in putina apa rece si topita apoi pe baie de aburi.


-Se omogenizeaza bine si se toarna in forme pe care le tinem cateva ore in frigider, inainte de a fi servite.
-Se orneaza cu zmeura si capsuni.


sâmbătă, 25 septembrie 2010

Prajitura caramel


Am revenit dragele mele, dupa o lunga perioada de timp in care nu am mai putut tine pasul cu voi si ca sa va rasplatesc asteptarea, va ofer o portie din aceasta prajitura absolut delicioasa!

BLAT: 8 oua, 250g faina, 150g zahar, 1 pliculet zahar vanilat, 1 praf de copt, 1 praf de sare.
CREMA: 10 linguri de zahar, 200 ml lapte, 300 ml frisca, 3 oua, 1 lingura amidon alimentar, 10g gelatina, 200g gem de caise.
GLAZURA: 6 linguri zahar, 6 linguri frisca lichida, 100g unt.
DECOR: 100g alune de padure, zahar caramelizat.




-Pentru blat, mixam bine galbenusurile cu zaharul si zaharul vanilat. Adaugam sare, faina si praful de copt iar la sfarsit, albusurile batute spuma.
-Amestecam cu grija si turnam compozitia intr-o tava unsa si tapetata cu faina.
-O introducem in cuptor pentru 35-40 de minute, la 180C.

-Caramelizam zaharul la foc mic, stingem cu lapte amestecand continuu si lasam sa fiarba pana se topeste caramelul. Separat, frecam galbenusurile cu amidonul, turnam peste ele caramelul cu lapte si lasam sa fiarba pana se ingroasa, amestecand continuu.
-Luam crema de pe foc, adaugam gelatina inmuiata in prealabil cu putina apa, amestecam bine si lasam totul la racit, apoi adaugam albusurile batute spuma tare si 150 ml frisca.

-Blatul se taie in trei felii orizontale. Ungem primul blat cu gem, adaugam un strat de frisca (150 ml)(eu aici am adaugat si putina gelatina rosie ca sa nu am surprize cu frisca), asezam cel de-al doilea blat, adaugam crema caramel si acoperim cu ultimul strat de blat.
-Pentru glazura, caramelizam zaharul, turnam peste el frisca lichida si untul, amestecam bine pana se topeste zaharul caramelizat, dupa care lasam la racit.
-Cand este doar foarte putin calda, turnam glazura peste prajitura. Decoram cu zahar caramelizat si alune de padure.
-Tinem prajitura la rece pana in momentul servirii.